2006, anul zero pentru Aventura Parc: trebuia sa construim totul, adica sa facem din padurea originara un loc primitor si cu un minim de instalatii pentru a primi un public familial si sa reusim sa implementam conceptul de parc de aventuri pentru prima data in Romania.

Pentru asta desigur, ne trebuiau finante ! Si inca multe ! Economiile facute in zece ani nu ne ajungeau, asa ca am vandut apartamentul nostru in martie 2006 si cu banii respectivi am inceput construirea efectiva la data de 10 aprilie 2006 (o sa vedeti echipa mai jos): ideea era sa construim totul in numai 3 luni pentru a deschide in iulie ! Un obiectiv foarte ambitios…

Putem sa va spunem fara sa ne gandim prea mult ca aceasta perioada a fost de departe cea mai solicitanta si dura din viata noastra: dimineata ne duceam copilul la scoala inainte sa mergem la magazine de bricolaj (putine la acea vreme si cu stocuri mereau fluctuante  ) ca sa aprovizionam santierele care se desfasurau in Lucianca: alergat prin raioane, comparat preturi, asimilat concepte noi… Ne ardeau muschii si creierii !

Ford-ul Focus odata incarcat in parcare, directie : Lucianca ! Acolo trebuia sa descarcam marfa si sa tinem o sedinta de santier cu paznicul nostru care intre timp fusese promovat si coordona muncitorii pe care ii recrutasem din satele invecinate.

Problemele trebuiau infruntate pe rand: inundatii pe viitoarea zona de parcare, gasirea, cumpararea si instalarea unui container pentru a adaposti paznicii si sculele, forat un put pentru apa (deci pentru beton), construit grupurile sanitare, casa de gardian, zona de escalada in copaci cu alpinisti, importat castele gonflabile din Belgia intr-o Romanie in afara Uniunii Europeene (si plata de doua ori a TVA-ului si taxelor vamale pentru a elibera transportul blocat la granita ), alergat in toate partile pentru hartii, autorizatii … (…)

(…) O parte importanta dar invizibila a muncii noastre a fost convigerea autoritatiilor locale. Foarte devreme in anul 2006 am solicitat de la comuna Butimanu un certificat de urbanism pentru un “parc de distractii si de recreere” cu care am obtinut de la autoritatiile competente actele necesare: Electrica, Romtelecom, Distrigaz, pompierii, autoritatea de mediu.

Cu arhitectul am avut unele dificultati fiindca aveam viziuni diferite dar pana la urma am reusit sa obtinem diversele autorizatii pentru construirea parcului .

Vorbeam de Electrica in articolul padurea originara din 2005: a fost un chin adevarat sa obtinem autorizarea instalarii unui stalp electric aproape de parc, pe langa drumurile nesfarsite la Targoviste, Moroieni, etc. La un moment dat, eram disperati si credeam ca nu ne vom racorda niciodata la retea astfel incat parcul va ramane numai cu generatorul electric . Am fost nevoiti sa apelam la prieteni jurnalisti pentru a face presiune si pana la urma am reusit sa ne racordam la reteaua electrica la data de 14 iunie 2006, abia o luna inaintea deschiderii !!!

Aceste intarzieri si costurile uriase ale stalpului, transformatorului, aparatelor de masuri, depasirea clasica a costurilor previzionale a santierelor, plata de doua ori a taxelor pentru castelele gonflabile belgiene au condus la depasirea bugetului nostru. Am fost nevoiti sa imprumutam de la parinti dupa o tentativa trista la o banca comerciala care in cateva saptamani de intalniri, intocmit dosare, argumentatii inacceptabile din punctul nostru de vedere, ne-a vaccinat definitiv de ceea ce inseamna imprumutul bancar.

Dar, in ciuda tuturor obstacolelor (nici nu vorbim de dificultatile “manageriale” cu muncitorii locali, va puteti inchipui si singuri ) am reusit sa obtinem un parc functional in care am organizat prima petrecere, cea a copilului nostru , cateva zile inaintea deschiderii oficiale .

Acea iarna a fost prima in care ne-am lovit de realitatea cruda a furatului de lemn, o realitate care este o drama la scara industriala in Romania. Asa am inceput anul de fapt, intr-o dimineata din ianuarie 2006, constatand ca ni se furasera numerosi copaci, aproape un sfert din padurea pe care o cumparasem cu cateva luni inainte… O sa vedeti pe pozele de mai jos ca erau drumuri bine definite prin padure pentru carute…

Am trait atunci un amestec de sentimente: soc, dezgust, neputinta. Dar trebuiau luate masuri energice ca sa nu ne trezim foarte curand fara obiectul muncii!

In consecinta am incercat cat mai repede sa facem un contract de paza cu ocolul silvic, dar nici pana in ziua de azi nu am reusit sa obtinem o hartie de la ei . Am fost si la Ministerul agriculturii si padurilor unde ne-am lovit de fascinanta si eterna birocratie.

Din fericire agentul de post de la politia locala Butimanu (de pe vremea aceea) s-a mobilizat si am reusit sa angajam un localnic pentru a pazi padurea incepand cu februarie 2006.

Cu ajutorul paznicului am delimitat parcela, numarat/marcat copacii si am inceput sa dormim cat de cat linistiti.

In luna martie, atunci, o sa vedeti ce frumusete de drum de acces era catre padure ! Stim ca si in ziua de azi o parte din vizitatorii nostri considera ca drumul este prost, dar de la pozele de mai jos si pana la starea lui actuala va putem asigura ca a fost “drum” lung, cu multe cheltuieli si fara nici o pietricica ajutor…cu toate ca este un drum comunal, deci public!